Foto: protv.md
Demiteri la Primărie! Ţerna este responsabilul pentru efectuarea lucrărilor necalitative pe bd. Alba Iulia
„Pentru recepţionarea rebutului, a lucrărilor de reparaţie necalitative, voi purcede la demiterea şefului Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Veceaslav Ţerna”. Declaraţia aparţine primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi a fost lansată astăzi, 28 martie, la sfârşitul şedinţei operative a Primăriei.
Chirtoacă a precizat că a studiat materiale prezentate în raportul grupului de lucru și nu și-a schimbat concluzia. ”Ceea ce s-a făcut este rebut, nu este o lucrare care să respecte tehnologia, calitatea materialelor de construcţie lasă de dorit. În situaţia în care suntem, având în vedere că la mijloc este de o investiţie majoră de 30 milioane lei, în condiţiile prezenţei şefilor de subdiviziuni la faţa locului, am decis să aplic următoarele sancţiuni”, a anunțat edilul.
Astfel, la ordinul primarului, va fi demis şefului Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Veceaslav Ţerna. Motivul demiterii îl constituie recepţinarea lucrărilor de reparaţie necalitative. De asemenea, Chirtoacă va cere ca și şeful S.A. "Edilitate", Anatol Gorbunov, să fie demis, apreciind că acesta şi-a recunoscut vina în nota explicativă.
Edilul Capitalei a solicitat viceprimarului de ramură, Nistor Grozavu, să convoace specialiştii în domeniu atât de la nivelul municipalităţii, cât şi specialişti, experţi independenţi, care să vină cu o soluţie tehnică privind repararea celor două tronsoane sau chiar a întregii străzi. "S.A. Edilitate va efectua de acum înainte, timp de 10 ani, lucrări de întreţinere a acestei străzi", a accentuat Chirtoacă.
La rândul său, Grozavu a precizat că printre cauzele enunţate: gradul de compactare a stratului de uzură necorespunzător, folosirea unui asfalt neadecvat pentru condiţii de trafic intens, şi condiţiile climaterice au constituit o cauză a erodării învelişului asfaltic.
Amintim că bulevardul Alba Iulia a fost dat în exploatare cu mult fast de Hramul Chişinăului, pe 14 octombrie 2010. Atunci autorităţile promiteau că în decurs de 5 ani nu va fi nevoie de intervenit cu lucrări de reparaţie pe această stradă. În scurt timp însă, după doar căteva luni, pe bulevard au început să apară gropi, iar stratul de uzură să se macine. Precizăm, totodată, că lucrările au fost efectuate într-un timp restrând şi în condiţii climaterice nefavorabile, în acea perioadă s-au înregistrat temperaturi scăzute şi a mai şi plouat.
Sursa: UNIMEDIA.MD
Comentarii(3)
Nicolae Macrinici: 28 march 2011
In acest caz, daca exista vinovatul o demitere nu este de ajuns.... Parerea mea este ca un grup de experti, sa calculeze transparent prejudiciul si sal achite Terna impreuna cu seful de la Edilitate din propriul buzunar, sa le le fie confiscata averea, vinduta e.t.c.... Asta sa le fie o lectie pentru ceilalti care au in gind sa faca asa ceva..... Rusine!!!
Lesan Alexandr: 28 march 2011
... daca poporul nu i-ar permite sa bage milioanele in buzunar cred ca aveam si drumuri bune acum ;)
Nicolae Macrinici: 28 march 2011
E bine sa activezi la stat, nici afacere nuti trebuie. Faci o lovitura de vre-o 10 milioane de lei in buzunar ca de ex. cum ii cazul cu strada Alba Iulia, si stii ca nimeni, nimic nu iti poate face, maxim ce o sa-to faca o sa te demita :))) Afacere fara investii si fara risc... bravo R.M. succes si mult inainte!!!
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.


