Înţelegere secretă pentru procurarea insulinei
După trei luni de la scandalul creării deficitului de insulină de către Agenţia Medicamentului(AM) pe piaţa RM, apar primele ecouri. Agenţia Naţională Pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) a stabilit că în intervalul anilor 2009-2010, AM a încălcat legislaţia privind protecţia concurenţei, avantajând doi agenţi economici care câştigau permanent licitaţiile printr-o înţelegere secretă.
Urmare a finalizării unei investigări complexe, ANPC a constatat, că licitaţiile publice pentru procurarea insulinei în cadrul Programului Naţional „MoldDiab” pentru anii 2009-2010 au fost realizate cu încălcarea legislaţiei privind protecţia concurenţei. Doi agenţi economici, învingători permanenţi, au participat la aceste licitaţii prin înţelegere secretă despre preţuri şi volume pentru insulina solicitată de AM. În aceeaşi ordine de idei, ANPC a constatat că agenţia a încălcat normele legale şi nu a respins ofertele în lipsa unei concurenţe, ci a divizat loturile în două părţi egale între ofertanţii respectivi. Mai mult decât atât, AM percepea şi o taxă de la agenţii economici respectivi în mărime de 1% din venitul obţinut prin încălcarea legislaţiei. În acest caz, ANPC susţine că va intenta acţiuni în instanţa judecătorească.
De asemenea ANPC a constat, că AM mai cerea o taxă în mărime de 0,2% de la ofertanţii câştigători pentru desfăşurarea procedurii de achiziţie şi coordonare a contractelor de achiziţii, care nu este prevăzută de Lege, astfel constituind o barieră la intrarea operatorilor potenţiali pe piaţa farmaceutică, precum şi pasibilă să conducă la majorarea neîntemeiată a preţurilor la produsele respective. ANPC propune Guvernului RM să excludă aplicarea acestei taxe prin modificarea Hotărârii respective de Guvern.
Conform ANCP, Agenţia Medicamentului va fi sancţionată pentru aceste încălcări.
Sursa: www.timpul.md
Comentarii(0)
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.


