Foto: moldova-suverana
Fraude şi abuzuri la „TeleRadio Moldova”
Salarii şi onorarii bugetare uriaşe cu acoperirea ONG-urilor
Foto: Petru Macovei, un onegist deont-olog care trăieşte bine din "aflatul în treabă" cam peste tot.
Pe data de 31 Mai, la cererea colectivului, la Televiziunea Naţională a Moldovei a venit Comisia parlamentară compusă din Chiril Lucinschi, Corina Fusu, A. Petcov, Gh. Ciobanu. Lucrătorii televiziunii şi-au exprimat nedumerirea că Moldova 1 a oferit dreptul de preluare a semnalului către postul de televiziune Jurnal TV la 31 august 2010 a transmisiunii în direct de la sărbătoarea “ Limba noastră”, la 14 octombrie 2010 a transmisiunii în direct de la sărbătoarea Hramului Chişinăului, la 07 aprilie 2011 a transmisiunii în direct a concertului compozitorului Eugen Doga. Chiril Lucinschi şi-a manifestat indignarea faţă de acest abuz flagrant care a ştirbit grav imaginea televiziunii publice. Mai mult decît atît, din discuţiile cu colectivul a rezultat faptul că poate fi vorba de bani, iar şi Constantin Marin, preşedintele Companiei „TeleRadio Moldova”, s-a angajat să cerceteze cazul şi să ia masuri. Nu se ştie însă nici pînă acum cine, totuşi, a dat dispoziţie ca semnalul să fie preluat (gratis?) de un post de televiziune privat. O astfel de dispoziţie nu putea veni decît de la Marin sau de la Angela Sîrbu, directoarea televiziunii, cu acordul lui Marin.
CNA se răzbună pe NIT şi închide ochii cînd e vorba de „Teleradio – Moldova”
Pe 3 iunie, în emisiunea “Accente economice” de la TV Moldova 1 a fost pus pe post un subiect de 7– 8 minute cu participarea lui Ion Stratulat, primarul (PDM) de Orhei. Conţinutul discursului lui a fost unul vădit electoral. În plus, la TVM derula cu plată un spot publicitar în care era protagonist acelaşi I. Stratulat, deci, prin asociere, subiectul avea un pronunţat mesaj electoral. Aceasta constituie o încălcare extrem de gravă. Bineînţeles că nu a fost nimeni sancţionat, chiar dacă despre acest lucru ştie şi Consiliul de Observatori. Se înţelege că nu e vorba de o acţiune întîmplătoare, fiind lesne de presupus că cineva a luat bani pentru această publicitate camuflată. Cine? Spre deosebire de NIT, care e o televiziune privată şi, potrivit legilor democratice din lumea civilizată, îşi poate permite partizanatul dorit, protejată fiind şi de art. 10 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, „Teleradio – Moldova” este o companie publică, plătită din bugetul de stat, şi nu are dreptul să facă absolut nici un partizanat politic indiferent de modalitatea în care o face. Dar iată ci NIT-ului i se ia licenţa de transmisiune pe 5 zile!
Onorarii de sute de mii din banii contribuabililor
Tot pe 31 Mai, la întîlnirea angajaţilor Companiei „Teleradio – Moldova” cu grupul de deputaţi din Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, în frunte cu Ch. Lucinschi, preşedinte, unii angajaţi şi-au exprimat nedumerirea pe marginea a două remunerări exagerate, în viziunea lor, care au avut loc în lunile iulie şi august 2010.
Pe căi specifice, ne-am documentat la Serviciul Contabilitate al Companiei şi vă putem oferi cîteva amănunte extrem de interesante. Este vorba de realizarea unui proiect al Fundaţiei Germane Marshall, în baza grantului nr. 248 al Trustului Mării Negre pentru Cooperarea Regională (Black Sea Trust BST), privind desfăşurarea unor trening-uri pentru producătorii şi moderatorii emisiunilor de dezbateri şi pentru cameramanii de programe şi ştiri de la TV Moldova 1. Aceste trening-uri au avut loc la Companie în perioada 19 – 29 iulie şi, respectiv, 17 – 26 august 2010. La ele au participat zeci de profesionişti din aceste domenii.
Conform prevederilor grantului şi în baza contractelor individuale de muncă, încheiate de către conducerea Companiei şi moderatorul acestor trening-uri, Constantin Trofin, teleast şi expert în televiziune din România, acesta din urmă a fost remunerat pentru munca prestată cu onorariul de 37893 lei 31 bani pentru primul training şi 41435 lei 81 bani pentru trainingul la imaginea video. Aici e vorba de banii încasaţi efectiv, rămaşi după calcularea impozitelor aferente. Drept scuză justificativă, Angela Sîrbu a dezinformat grav cînd a afirmat că toate cheltuielile pentru aceste training-uri, inclusiv remunerarea moderatorului cu sumele respective, despre care au semnalat angajaţii, au fost suportate din grantul Trustului Mării Negre pentru Cooperarea Regională şi Compania nu a cheltuit nici un ban, spunînd că nu e vorba de bani publici. Este o mare minciună şi vă vom spune şi de ce! Banii de la Trustul Mării Negre pentru Cooperarea Regională au venit prin intermediul unui ONG, fiind vorba de o sumă totală de aproape 25 de mii de euro, iar faptul că „Teleradio – Moldova” e condusă de ONG-uri şi Corina Fusu este cunoscut de toată lumea. Aşadar, ONG-ul a transmis Companiei suma de circa 100.000 de lei pentru retribuirea teleastului român. Ce nu ştie toată lumea e faptul că aceşti bani, odată intraţi în contul Companiei „Teleradio – Moldova”, devin bani publici, adică bugetari. „Teleradio – Moldova” primeşte astfel de sume tocmai pentru că e o televiziune bugetară şi pentru că are audienţa pe care o are. Este destul de complicat să se dovedească şi modul în care au fost cheltuiţi restul de bani de pînă la aproape 25 de mii de euro, putînd, cel mult, să presupunem. Însăşi prezenţa lui Petru Macovei cu o emisiune permanentă la televiziunea publică e o reclamă mascată extrem de subtilă pentru ONG-uri, iar asta din simplul motiv că pentru astfel de ieşiri în spaţiul public ONG-urile pe care le reprezintă plătesc bani mulţi, bani prevăzuţi în mod expres pentru aşa ceva. Cam aşa umblă miile de euro împărţite din mînă în mînă, iar această practică e bine cunoscută de Macovei, „marele” deont-olog, Angela Sîrbu directoarea televiziunii, Liliana Viţu, directorul departamentului de ştiri, Alexandru Dorogan, directorul radioului public, soţul Silviei Hodorogea, care nu vrea să se pensioneze de doi ani deja, şi Constantin Marin. Vă reamintim că pe acest timp de criză, cînd „Teleradio – Moldova” este subvenţionată de la bugetul de stat, preşedintele Marin are un salariu de 37 de mii de lei, iar studentele lor din anul III de facultate li se dă salarii de la 8 la 12 mii de lei, asta în detrimentul reporterilor cu vechime şi care au salarii cuprinse între 2 şi 3 mii de lei. Aceasta este reforma făcută de Corina Fusu în „Teleradio – Moldova” – salarii mai mari decît preşedinţi de ţară, de bănci etc.!
Ba nu, că tot s-a reformat ceva! E vorba de redacţiile de Sport. De la radio şi de la televiziune. Le-au comasat. Deocamdată sînt doar 9 angajaţi. Fără şefi. E „normal”, pentru că se face sport profesionist pe rupte în această ţară. Campionatul intern de fotbal este unul dintre cele mai palpitante, cu echipe puternice care cumpără fotbalişti cu zeci de milioane de dolari unul, chiar dacă stadioanele, cu excepţia a două, parcă sînt terenuri de ţurcă. Avem şi hochei puternic, tenis, handbal... Tremură de frică echipele străine cînd aud că trebuie să joace cu cele moldoveneşti! Cînd ai un sport atît de "performant" e nevoie, fireşte, ca „Teleradio – Moldova” să aibă şi o redacţie Sport măcar, numeric şi la nivel de salarii, apropiată de cea de la Mesager, că stă ţara cu sufletul la gură în aşteptarea ştirilor sportive! „Gurile rele” spun că această redacţie e întărită cu concursul generos al lui Efim Josan, actualmente vicedirector al televiziunii, pus fiind de ONG-iştii de la putere. Ştiind că poate n-o să ocupe acest post o veşnicie, pregăteşte această redacţie în perspectiva că se va retrage la şefia ei. Îşi pregăteşte omul culcuşul bugetar din timp! Bravos naţiune de comentatori sportivi, de ONG-işti care conduc „Teleradio – Moldova” prin sfidarea Codului Audiovizualului sub „înţeleapta îndrumare” a cele care odinioară, în timpuri imemorabile, s-a numit domnişoara Corina Dediu!
Sursa: www.moldova-suverana.md
Comentarii(0)
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.


