dreptate.md Internetul împotriva corupției Implică-te! Contact:
28 Iulie 2011 Trafic de influență Comentarii (0)

Au extorcat 8.000 de euro pentru construcții neautorizate

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) au organizat un flagrant în cadrul căruia a fost reținut directorul unei firme din Capitală. El este bănuit de trafic de influenţă.

Potrivit CCCEC, acesta ar fi extorcat şi primit 2.000 Euro pentru a influenţa funcţionarii din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru şi alte organe abilitate, întru obţinerea documentelor de legalizare a unor construcţii neautorizate amplasate în str. Studenţilor 4/1 şi 7/1 din sectorul Râșcani.

În rezultatul întreprinderii măsurilor operative de investigaţii, aproximativ la orele 12:45 în oficiul din str. Ceucari 2, mun. Chişinău, directorul a fost retinut în momentul primirii celor 2 000 Euro marcaţi „mită CCCEC".

La mijlocul lunii iunie, sub controlul ofiţerilor CCCEC, în cadrul aceleiaşi cauze penale directorului i-au mai fost livraţi 2.000 Euro, acţiunile date fiind documentate cu ajutorul tehnicii speciale. Astfel, acesta a primit 4 000 Euro, suma totală extorcată fiind de 8 000 Euro.

Acest tip de infracţiune se pedepseşte cu amenda de la 20 000 lei până la 60 000 lei sau închisoare pe un termen de la 2 la 6 ani.


Sursa: wwww.adevarul.md

Comentarii(0)

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.