Foto: zdg.md
«Dosarul Ascom», examinat în şedinţă secretă
Andrei Baştovoi, deputat în primul Parlament al R. Moldova şi ex-vicepreşedinte executiv al companiei «Ascom Grup», rămâne în arest preventiv împreună cu fiul său, Valentin Baştovoi. Această decizie a fost luată de Judecătoria Buiucani vineri, 5 august, într-o şedinţă închisă. Cei doi au ajuns pe mâinile procurorilor după ce miliardarul Anatol Stati a depus o cerere la Procuratura Buiucani.
ZdG a intrat în posesia Ordonanţei despre începerea urmăririi penale pe numele lui Valentin şi Andrei Baştovoi. În ordonanţă se arată că, la 15 iulie 2011, la Procuratura sectorului Buiucani a fost înregistrată cererea preşedintelui «Ascom Grup» SA, Anatol Stati, prin care s-a invocat faptul însuşirii ilegale a sumei de 185. 308 USD de la «Ascom Grup» SA. Sumă care la data de 22 iunie 2011 a fost transferată din contul deschis KCB «Bank Uganda Ltd», or. Kampala, Road Branch, conform dispoziţiei de plată nr. 127, semnată de Valentin Baştovoi, reprezentantul subsidiarei «Ascom Grup» SA în Kampala, Uganda, către întreprinderea din R. Moldova – SC «IFC — Grup» SRL. Operaţiunile au fost efectuate în baza unor acte şi contracte completate necorespunzător, pe motiv că această operaţiune a transferului bancar spre R. Moldova a fost efectuată pentru a restitui o presupusă datorie unui cetăţean sudanez, se arată în documentul întocmit de procurori.
Şedinţa secretă de vineri
Vitalie Diaconu, purtătorul de cuvânt al companiei «ASCOM», afirmă că dosarul a fost intentat de Procuratură în baza materialelor care au fost analizate de către membrii Comisiei de revizie şi control a Departamentului de Securitate al companiei «Ascom Grup». «S-a stablit că banii au fost transferaţi prin intermediul unui transfer bancar SWIFT, în temeiul unei dispoziţii de plată semnată de cel care transferă banii. Este un document recunoscut internaţional, un document cu ajutorul căruia lucrează băncile», explică Diaconu.
Amintim că Andrei Boştovoi şi fiul său au fost arestaţi pentru 72 de ore. Vineri, 5 august, la Judecătoria Buiucani s-a examinat propunerea procurorilor de a prelungi mandatul de arest preventiv pe numele celor doi. Şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise. «Nu aveţi voie. Este şedinţă secretă», a spus una dintre grefiere, interzicându-le jurnaliştilor să asiste la proces.
Răzbunare la pachet
Valentin Baştovoi, care deţinea funcţia de manager de filială a companiei «Ascom Grup» în Uganda, Africa, a fost adus la Judecătoria Buiucani însoţit de poliţişti în civil. Acesta a declarat că nu cunoaşte motivul din care a fost reţinut. «Nu ştiu de ce am fost reţinut. Şi nu este adevărat că am prejudiciat compania», a mai spus el.
Fostul vicepreşedinte al companiei «ASCOM», Andrei Baştovoi, ne-a oferit mai multe detalii legate de acest dosar. El susţine că nu a prejudiciat compania şi că acest lucru va fi demonstrat de ancheta procurorilor. Baştovoi crede că în spatele dosarului s-ar afla şeful Securităţii «Ascom Grup». «Nu ştiu dacă este vorba de o reglare de conturi. Mai degrabă este o invidie, o gelozie din interiorul companiei, care se întâmplă pretutindeni. Bănuiesc că este implicat şeful Securităţii, care continuă să influenţeze ancheta. Îmi pare rău că el foloseşte numele lui Anatol Stati în astfel de situaţii».
Baştovoi a mai spus că persoane din cadrul companiei încearcă să se răzbune pe toată familia sa. «Este o răzbunare la pachet. Adică sunt învinuit eu şi fiul. Aşa e atunci când vrei să-i provoci durere cuiva – îi distrugi toată familia», a mai afirmat Andrei Baştovoi. În cazul său, judecătorul de instrucţie Ion Morozan a decis să-i prelungească mandatul de arest pentru 20 de zile.
«Razborka»
Avocatul Constantin Tănase a ieşit nemulţumit din sala de judecată. «Asta e razborkă. Cade vinovat băiatul». Acesta nu este de acord cu încheierea judecătorilor în privinţa învinuiţilor Andrei şi Valentin Baştovoi şi spune că va ataca decizia la Curtea de Apel. «Vom solicita, aşa cum am cerut şi în instanţă, o măsură care nu presupune arestul învinuiţilor. Inclusiv, vom cere deţinerea lor în arest la domiciliu». Tănase mai consideră că, deocamdată, opinia acuzării este formată doar în baza unor probe fragmentate şi că toate probele s-ar afla în afara R. Moldova.
Sursa: www.zdg.md
Comentarii(0)
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.


